Despre percepția avocaturii în rândul unor cetățeni

Scriu despre o problemă care s-a împământenit în rândul unor cetățeni fără să înțeleg de ce. Rar am avut experiențe neplăcute cu potențiali clienți/clienți, însă lipsa de respect a unei cetățene care m-a sunat astăzi, sâmbătă la ora 12:30, a fost nemărginită - redau doar parțial discuția. Sună telefonul, răspund: Bună de unde sunteți, București sau Cluj-Napoca. Îi răspund că sunt din Cluj și o întreb dacă are vreo problemă urgentă din moment ce e sâmbătă. Îmi spune ce vrea să rezolve, îi spun că de principiu se poate ajunge la soluție favorabilă însă trebuie să ne vedem, să primesc detaliile necesare și să verific actele în cauză - începe doamna să îmi dea ea mie consultanță după care mă întreabă cât ar costa-o tot acest demers. Îi spun un preț aproximativ dar că pot face o ofertă de preț corectă doar în cunoștință de cauză. De aici începe dezlănțuirea: aproape că începe să mă facă într-un fel anume, că eu am impresia că ea fură bani, că ea nu are venit și cum îmi imaginez eu că ea îmi plătește așa sumă fără să îi garantez câștig 100%. I-am comunicat că eu prestez servicii, asta îmi e profesia, din asta trăiesc așa că nu am posibilitatea de a lucra pe gratis și i-am urat o zi frumoasă.


După convorbirea telefonică am început să mă gândesc de ce unii au impresia că avocații ar trebui să lucreze gratis ori au dreptul să îmi spună cât costă serviciile pe care le ofer. Nu suntem un ONG doar pentru că vă apărăm drepturile. Pentru a ajunge să vă apărăm ne-a luat câțiva ani buni de studiu, prin urmare și răspunsul la o simplă întrebare ar trebui plătit. E munca noastră chiar dacă nu se primește în schimb ceva palpabil cum ar fi un perete vopsit, o mâncare gătită etc ci doar răspuns la o întrebare. Din varii motive dacă un cetățean intră de exemplu într-un restaurant, salon de înfrumusețare, la medic etc. nu își permite negocieri dar la avocat crede că totul este negociabil sau dacă a încheiat contractul avocatul trebuie să fie la dispoziția lui 24/24.


Cred că înainte de a apela la un avocat ar trebui să știți următoarele: 1. Avocatura este munca noastră prin urmare pentru serviciile oferite plătiți un preț, nu suntem o organizație caritabilă. 2. Dacă ați angajat un avocat acesta nu este la dispoziția dvs 24/24. Avem fiecare din noi un program de lucru iar ulterior avem viață personală, majoritatea familie, prieteni, hobby-uri 3. Și avocatul pleacă în concediu, prin urmare dacă vă spunem că revenim peste un timp vă rugăm să respectați asta. Dacă e urgent ne puteți scrie un sms, un email și cred că fiecare din noi este suficient de diligent să răspundă dacă într-adevăr e o urgență. 4. Pe lângă chestiunile de mai sus, fiți siguri că ne respectăm obligațiile asumate și chiar dacă nu vă sunăm/scriem în fiecare săptămână avem grijă să ne ocupăm cu maximă pricepere de problema pe care ne-ați încredințat-o spre rezolvare. 5. Trebuie să fiți sinceri cu avocatul angajat ca să putem alege soluția cea mai favorabilă. Ascunderea unor detalii poate duce la o întorsătură de 180° și pentru asta nu putem fi învinovățiți. Nu ne-am născut mama omidă și nici nu vrem să fim. 6. Nu în ultimul rând, nu uitați, nu vă putem garanta câștig 100% într-un litigiu pentru că nu noi dăm soluția. Obligația noastră este de a face tot posibilul să aveți o soluție favorabilă.


Pe lângă acestea ar mai fi multe de spus însă mă rezum la atât. Vă doresc mult succes în alegerea avocatului și vă rog să îl respectați



4 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate